Comunitatea din Vulturilor 50 (Bucuresti, Romania) este una dintre cele mai recente dovezi ale neputinței autorităților publice locale de a gestiona o problemă fundamentală pentru calitatea vieții: locuirea.
Pe 15 septembrie 2014, aproximativ 100 de oameni au fost evacuați dintr-un imobil retrocedat. Deși au dosare în care solicită locuințe sociale depuse chiar și acum 12 ani, nu au primit niciun răspuns. Deși majoritatea dintre adulți muncesc, deci alimentează bugetele naționale, nu primesc niciun sprijin instituțional. Având în vedere prețul chiriilor pe piața liberă și veniturile reduse ale acestor oameni, sunt total dependenți de instituțiile statului la nivelul locuirii.
Acești oameni “se încăpățânează” să se conformeze tuturor canoanelor sociale, dar instituțiile aleg să ii sfideze. La mai bine de două săptămâni de la evacuare a avut loc prima întâlnire dintre cetățeni și autoritățile locale. O întâlnire care, în fapt, nu s-a materializat cu nimic.
Având în vedere resursele financiare alocate pe faraonice proiecte urbanistice de străpungeri și lărgiri de șosele, investiții în betonare și în sărbători cu fast organizate de Primăria Sector 3 sau de Primăria Generală cred că este corect să afirmăm că de fapt nu discutăm despre neputința autorităților, ci mai degrabă despre instituții care, prin lipsa de reacție, se fac vinovate de discriminare socială.
The community from Vulturilor 50 (Bucharest, Romania) is one of the latest evidence of the inability of local authorities to manage a problem that is essential for quality of life: housing.
On the 15th of September 2014, about 100 people were evicted from a building that was returned to its owner after being confiscated during the Communist Era. Although the people requested access to social housing as far back as 12 years ago, they received no answer to their requests. Even though the majority of the adults have jobs and contribute to the national budget, they received no institutional support. Given the high costs of renting a place to live off the open market and the low incomes of these people, they are totally dependent on state institutions for housing.
These people are stubbornly conforming to all the social norms; however the institutions choose to defy them. Less than two weeks after the evictions the first meeting between the evictees and the representatives of local authorities took place. The meeting failed to provide solutions for the people.
Given the financial resources allocated to pharaonic urban projects such as building new infrastructure for cars or widening of roads, investments in concrete or pompous celebrations organized by Bucharest City Hall or the 3rd District City Hall, it’s only fair to say that we are not really talking about the inability of the authorities, but rather about institutions whose lack of reaction makes them guilty of social discrimination.
Jurnal din Vulturilor 50 