Dragii mei, vă scriu după o pauză lunga pentru că s-au întâmplat multe evenimente de la ultima postare. Am să vă povestesc. Acum doua saptamani a venit la noi unul dintre prietenii taberei (ea lucreaza cu Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire) și ne-a arătat o listă de 27 de familii, toate susținute de cei de la AFI. Dar nici unul din oamenii din Vulturilor nu se afla pe lista aceasta. Așa că ne-am hotărât să mergem toți la Oprescu si să vorbim cu el. Ne-am adunat toți. Odată ajunși în fața Primăriei, paznici ne-au avertizat să plecăm pentru că ocupăm trotuarul, că acela este domeniul public, iar noi nu avem dreptul să îl ocupăm. După un ceas a venit un domn mai civilizat și ne-a spus că pot rămâne 2,3 prsoane, iar restul să meargă pe celălat trotuar. Așa am făcut. În acea zi era Ședință de Consiliu General și cineva ne-a instruit despre cum putem lua și noi parte la această ședință.

My dears, I am writing after a long period of time because ever since my last posting here, a lot things have happened. Two weeks ago came one of our friend (she works for the The Common Front for the Right to Housing [1]) and showed us a list consisting of 27 names, all of which were families that had AFI [2] support. None of the person on Vulturilor was on that list. Therefore, we all decided to go to Oprescu [3] and discuss this matter with him. Once we were in front of the City Hall, the guardian threatened us to leave because we were occupying the sidewalk (which is public space and we were not allowed to do this, they said). After an hour or so, a more civilized person came and said that 2, 3 people could stay there, and the rest should go on the other part of the street. We did just like this. That was the day when the General City Council was going to have its monthly meeting and we were trained by someone on how to claim our right to speak during this meeting.

Ne-a ajutat o doamnă consilier să facem câteva demersuri și să pot lua cuvântul în ședință, iar reprezentanții ONG-urilor care erau cu noi au intrat în camera în care pot vedea, pe monitoare, ședința în direct. Numai că sedința s-a amanat (în jurul orei 15), așa că a doua zi m-am dus la registratură să depun 2 cereri: una de protest și una să pot lua cuvântul în următoare ședință. Dar aflu că ședința se ținea chiar în ziua aceea și fug repede la Primărie. Ajunsă aici, după câteva minute, sunt strigată să intru și să vorbesc despre cazul nostru. Dar când să intru, sunt oprită de Carmen Ivănoiu în persoană și de directorul de ședință de la AFI și îmi spune să nu intru caci este caz de puscarie și pentru ei și pentru mine, că n-am ce să caut acolo pentru că n-am ancheta sociala și fără această dovadă nu pot vorbi. Au început să mă ia la rost și nu m-au lăsat să vorbesc. Așa că am plecat. Dar a doua zi am plecat să caut toate anchetele sociale, să văd unde sunt. Am mers unde ne-au făcut ancheta, la cantina socială din Sectorul 2. Acolo ne-au spus că au fost trimise la o altă cantină socială. Deci m-am dus la o cantina din spatele parcului Cișmigiu. Aici ne-au spus ca le-au trimis la AFI.

A local counselor helped us in fulfilling all the bureaucratic steps in order for us to speak during the meeting. Five people, representatives of the NGOs, entered the City Hall’s building – into a room where they could see the meeting on air through some monitors. Around 15.00 the meeting was cancelled, therefore the next day I went to fill in two different petitions – one for a complain and another so that I could have spoken in front of the Council during the next meeting. Meanwhile, I found out that the meeting was during that morning (the day after the previous meeting was cancelled), therefore I ran to the City Hall. As soon as I arrived there, they called me to speak in the name of my community. But before I could get in, Carmen Ivănoiu and the director or AFI stopped me from entering. They told me that if I would have got in and told the story, we could have all went to prison. They said I couldn’t enter that room because I had no social inquiry and without proof of it I couldn’t speak. They started to threaten me and they did not let me talking. So I left the City Hall. But the next day I went to find out where the social inquiries were. We went where they did our inquiries, at the cafeteria of the District 2. They told us there that the files were sent to a different cafeteria (beside the Park Cișmigiu). So we went there and we were told that they have sent them to the AFI.

Stăm afară și sunăm de față cu cei de la cantina de la Cișmigiu. Dăm telefonul pe speaker să audă și doamnele. Ne răspund cei de la AFI și ne spun că la ei n-a ajuns nimic. Apoi doamnele de la Cișmigiu ne spun că vor contacta telefonic toate instituțiile, să vadă unde sunt blocate și că ne vor anunța ei. Dar noi am insistat și aflăm că de fapt anchetele trebuie semnate de cei de la DGASPC din spatele Mall-ului Vitan, de pe Strada Foișor. Plecăm și ne ducem direct la DGASPC. Ajungem la etajul 1 și ne spun ca ei au trimis anchetele la AFI. Bineînțeles că a trebuit să o luăm de la capăt și să le povestesc tot. Apoi ne spun ca au ajuns la ele și că la etajul 4 este directorul general care le semnează. Doar că el este în concediu. Am întrebat daca este cineva care îi ține locul ca să pot merge să vorbesc cu el despre dosare. Dar parca le era frică să ne lase să urcăm. Cu greu îi convingem că mergem doar să intrebăm. În sfârșit ajung la etajul 4 unde găsesc o doamnă care s-a uitat prin acte și pe calculator și, ce să vezi, ANCHETELE erau acolo, pe biroul de unde curierul ridică corespondența. Stăteau acolo de 1 lună și jumătate, iar domnul curier stătea foarte liniștit, mai bea o cafea, mai citea un ziar. Când le-am cerut sa ni le dea pentru a le duce noi personal, aceștia ne-au spus că: “Doamnă. oricum este ora 3. Până ajungeți, deja nu mai găsiți pe nimeni. Și vă promit că mâine la prima oră vor ajunge la AFI. Iar dacă vor mai fi probleme, vom încerca să le rezolvăm”. A doua zi am mers înapoi la cei de la DGASPC, să văd dacă s-au ținut de cuvânt. Am aflat că le-au trimis așa cum au spus. Apoi m-am dus la AFI și am vorbit cu ei. Le-am spus că am găsit anchetele sociale și că am avut grijă să ajungă la ei. Ei mi-au răspuns că da, eu personal și noi, cu toții, avem dosare complete. Că este vorba să primească ceva locuințe, dar nu stiu nici ei când, iar acum, cu noul an si cu măririle de salarii și pensii au început să ne ceară din nou acte: adeverințe, cupoane de pensii și alocații. Mi se pare că este o prostie pentru că ei spun că dacă nu ar fi fost atâtea presiuni asupra lor nu s-ar fi făcut în două luni 20 de dosare. Pentru ca, de fapt, acest numar se face în 2, 3 ani.

We decided to call the AFI in front of witnesses from the Cișmigiu’s cafeteria. We use the speaker function of our phone, so that the people with us could have listened to the conversation. The AFI personnel told us that they did not receive anything. So the people from Cișmigiu promised that they would call to find out where our documents were and that they would have kept us posted. But we insisted that we had to find out on the spot. Therefore, after a few calls, we found out that our documents needed to be signed by the DGSAPC [4] located in Foișor street. We left and we went directly there. We spoke with someone in the first floor, and they said that our documents have been sent to the AFI. Of course I had to tell them the whole story, and than they said that the files were at the 4th floor of that same building, because the director had to sign them. The director, however, was on holiday. We asked then if someone else was substituting the director in the meantime, in order to have a chat about our documents. It appeared to me that they were a bit scared to allow us to go over to the director. But we convinced them so we went up. Finally we arrived at the 4th floor. A lady checked her computer and found our documents in their office, right in the place where the courier keeps the correspondence that needs to be taken to its recipient. The documents had been staying there for a months and a half, while the postman was drinking his coffees, reading his newspapers. We asked for the documents so that we would have personally deliver them to the AFI, but they replied to us: “Lady, is already 3.00 o’clock. You will not find a person there. I promise you that the documents will be at AFI first thing tomorrow. And if there any further problems will arise, we’ll try to sort things out”. The next day I went to DGASPC to check if they kept their promise. They did. So we all went to AFI to discuss our situation. They confirmed that all the families had their files completed. Moreover, they also said that the AFI may receive new apartments in the future, but they did not know when. Last but not least, because this is a different year than the year when they conducted the social inquiries (2014), we have been asked to hand in new documents – new certificates, pension coupons and allowances coupons. This seems to me a silly administrative measure. They also said that if there wasn’t all this pressure on them, they would not have done the 20 files. Because, as they said, this amount of files is usually completed in a period of 2, 3 years.

Suntem într-un spital de pediatrie. Suntem aici din cauza condițiilor nefavorabile, traiul pe care îl ducem de aproape șase luni..iar Silviu s-a îmbolnăvit. Pentru că e foarte frig, nu avem condiții, lumină, căldură, apă unde să se spele. Toate astea dăunează pentru un copil de vârsta lui. Frigul de afară care, zic eu, l-a îndurat destul. Copilul e copil și s-a îmbolnăvit.

Are infecție la stomac, este răcit, gâtul inflamat, face febră tot timpul. Suntem aici de joi seara. Joi seara a făcut febră 39,8 și nu îi scădea deloc. Când am ajuns aici ne-au internat imediat pentru ca nu le-a plăcut cum respira. Acum au o bănuială că a răcit la plămâni. Acum este mai bine pentru că începe să-și facă efectul tratamentul.

We are now in a pediatric hospital. We are here because of the improper living conditions in which we have been living for the last six months. Silviu is now sick. And this is because is very cold, we do not have light, heat or water to wash. For a child of his age, this can bring only bad things to his health. And, of course, there is the cold that, in my opinion, is enough for a child of his age. The child is weak and it was expected that he would be sick in these conditions.

He has Stomach infection, he has the flue, his throat is inflamed, he has the fever. We have been here ever since Thursday – when he had 39,8 C fever and with no signs to go down. As soon as the medical team saw him, they decided to hospitalize him. Now he is better because all the medicine start to produce effects.

Nu mergem acasă… deși nu avem casă, pentru ca Silviu nu s-a recuperate cum trebuie. Ce are el acum necesită o perioadă mai lungă în spital. Când se va face bine, va trebui să ne intoarcem în tabără unde noi stăm și protestăm. Sper să nu o luăm de la început și să trebuiască să mă întorc cu el la spital

We are not going home yet… because we have no home and because Silviu is not all well. His illness requires a longer period within the hospital premises. When he is all better, we should go back in the Vulturilor camp, to further protest for our rights. I hope we will not be forced to come back to the hospital and to start this all over again.