Vă amintiți cele două alternative date de primar atunci când ne-a evacuat? Fie să luăm bani de chirie, timp de șase luni (dacă am fi acceptat, această perioadă ar fi fost deja la final și noi, din nou, în stradă), fie să mergem în centrele pentru mame abuzate. În luna martie am făcut actele necesare pentru a locui în centrul de mame maltratate pentru că acesta avea disponibilitate de a ne primi. Am locuit acolo toata luna aprilie și vă pot spune acum că această lună a fost un calvar.

Principalul motiv a fost personalul angajat acolo care lasă de dorit. Tot timpul am avut senzația că principala activitate a acestor oameni era să ne ia peste picior. O asistenta mă trimitea să fac curat în dulapul cu haine să vadă „cât de pricepută” sunt. Această persoană nu făcea altceva, timp de 12 ore, decât să doarma și să butoneze telecomanda televizorului. Făcutul curățeniei în dulap era doar un pretext să nu mai văd ce face ea. Trebuia să spunem de fiecare dată cand plecam unde mergem și când ne întoarcem. Nu aveam voie să depăsesc ora 21.30. În fiecare zi îmi amintea că acela nu este un centru potrivit pentru mine și fiul meu și că oricum nu ne ridică tabăra. Îmi spunea să merg la soțul meu care locuia în tabăra. Au fost și situații în care m-a “sfătuit” să caut un apartmanet cu chirie. Uneori șefa de centru îmi spunea ca trebuie să ne înțelegem și să plec din centru fără ca primarul sau altcineva să știe. Îmi explica că acela este un centru de mame care au probleme foarte mari, nu așa ca mine. Conform ei, acolo trebuie să fie un du-te vino, sa fie un “rodaj” – tot timpul unul vine, altul pleaca. Nu mai spun că oprea apa caldă, lumina și căldura ca să facă economie. Erau mame ce faceau duș cu apă rece, nevoite fiind să plece la munca, iar copiii lor îsi faceau lecțiile pe întuneric.

Do you remember the two solutions that the mayor of District 3 offered us in 2014? He told us to accept financial help in order for us to pay rent on the free market for 6 months (if we would have accepted this, by now we would have been again without a home) or to stay in the shelter for the abused mothers. In March I filled in all the required papers to be accepted within the shelter. I lived there in April and I can tell you that this month was for me a nightmare.

The main reason for this was the way the people hired there treated us. I felt like their main activity was to mock us. One of the nurses kept on sending me to clean my clothes’ closet, so that she could see if I were any good for house chores. This woman all she did was to watch TV and sleep within the shelter. She was sending me to clean my closet because she was annoyed that I could see how she did nothing all day. Each time we left the center we had to tell them where were we going and when did we plan to come back. I was not allowed to stay out later than 21.30. Each day she remembered me that the shelter was not fit for my and my boy’s needs. She kept on insisting that I should go back to the camp and to my hcenter’s usband, because she knows for sure that the mayor would not demolish our shacks. She also advised me to search for an apartment to rent. At times, the chief from the shelter used to tell me that I should just leave the shelter quietly, without announcing the mayor or, for that matter, no one else. She explained to me that the shelter was for the mothers with real problems, not like mines. According to her, the shelter should be a dynamic place, with people coming and leaving all the time – one leaving her place to another. What is more, she used to cut us the hot water, the light and the heat for reducing the shelter’s costs. There were mothers who used to bath with cold water, forced because of their jobs, and their children used to do their homework in darkness.

Plină de determinare, această doamnă, șefa centrului, s-a gândit să îmi facă un program: să duc băiatul la o creșă și să mă angajez, ca sa am o activitate. I-am spus că sunt însărcinată și că nu ma pot duce la muncă (eu fiind angajată, neavând nevoie de un loc de muncă), iar pe silviu nu-l dau la creșă. Apoi s-a gandit la altceva – să nu mai iau parte la nici un eveniment activist (discutăm aici despre toate evenimentele la care și voi ați participat pentru noi, oamenii evacuați din Vulturilor) și să ma ocup de Silviu mai mult. M-a învățat chiar și ce să spun la telefon dacă mai sunt sunata în legătură cu situația noastră, a celor din stradă: să le spun că nu pot vorbi și că o să sun eu mai târziu sau să le spun direct că nu mai particip la nicio activitate pentru că ma ocup de fiul meu. Spunea că doar așa pot dovedi că sunt o mamă responsabilă șă voi ajunge să câștig încrederea oamenilor.

La fel de urât se purta și cu restul mamelor, nu doar cu mine. De Paști trebuia să dea cadouri lcopiiilor, dar s-a făcut nevăzută. Apoi a apărut și ne-a spus că ea nu a primit cadouri pentru copiii din centru. Trebuia să dea haine copiiilor și mamelor, dar nici asta nu făceau. Rar dacă primeai o pijama sau o bluziță. Toate astea se întâmplă în condițiile în care, la înscriere în centru, ți se spune că vei primi mâncare, haine și sampon, săpun, hârtie igienică, detergent de rufe și prosop. Doar că nu ajungi să le primești. Problema este că una se spune și alta se întâmplă.
Eu am plecat din centru, singura dintre mamele de acolo. Celelalte mame au fost mutate la o fundație de măicuțe în Popești Leordeni, iar azi acel centru este gol, dar cu un personal “activ”: unul doarme, altul stă pe facebook, unul joaca poker pe calculator, altu’ vorbește la telefon. Dacă totuși aveai curaj să vorbești ceva, în secunda următoare erai jignit. Am întâlnit mame care au trăit calvarul vieții lor aici. Una dintre ele și-a lăsat fetița de 3 ani în grija lor și a găsit-o pe fetiță cu mâna fracturată, căzuse pe scări. O alta mi-a povestit că avea un băiețel de 8 ani cu un handicap sever. Acesta de multe ori fura mâncare și mânca tot timpul. Mama lui a fost batjocorită de angajații centrului din această cauză. În cele din urmă au transferat-o tocmai la Ploiești ca să scape de ei.

Very determined to solve my family’s “problem” this woman decided to imagine a program for me – to enroll my children to a nursery and to find a job, so that I could have an activity. I told her that I am pregnant and I cannot work (I am already employed). As for my son, Silviu, I refuse to send him to the nursery. Than she thought to something else: to stop participating at the protests, to stop being an activist for our rights (she meant all the protest at which you participated for us, the people on Vulturilor) and to spend more time with my son. She even thought me what to say if someone would call me on this matter: to tell them that I can’t talk and that I will call back or to tell that I am into raising my child and I can no longer be involved in such activities. She told me that this is the only way to gain people’s respect, by proving that I am a responsible mother.

She used to be that mean with all the mothers there, not only with me. On Easter she supposed to give to our children presents, but she just disappeared. Rarely did one receive a pajama or a blouse. And this happened while we were promised in the first day that we were to receive food, clothes, shampoo, soap, toilet paper, detergent or towel. But we’ve never seen these. I left the center, the only mother who left. The others were moved within a nun foundation, in Popești-Leordeni [1]. Today the center is empty, but with a “highly active” employees: one sleeps, another is always on facebook, one plays Poker, another one talks to the phone. If we had the courage to say something to them, you were immediately offended. I met there mothers whom were terrified by this place. One left her 3 years old girl in their care and she found her with her arm broken – she had fallen down the stairs. Another mother told me about her 8 years old boy, who has a severe disability. He used to steal food and eat a lot. On this account, the mother was constantly mocked. Eventually she was moved to Ploiesti [2] to get rid of them.

Of, ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici. Vă mai spun doar că am aflat că în 2009, când s-au dat case, această șefă de la centru a primit locuință în Sectorul 3, deși locuia în Sectorul 2. Și tot acolo era angajată, în cadrul Primariei, având funcția de psiholog. Ce nu înțeleg eu din ce-mi povestea ea: se pare că a locuit și ea la centru, că a fost și ea caz social, că a primit casă. Însă pentru ce a fost ea pe primul loc și a avut prioritate in Sectorul 3 la locuință socială? Mi-a explicat cum că criteriile dupa care se dădeau locuințe, în 2009, erau să ai salariu de 15 milioane, minim pe economie. Și ea s-a încadrat. În toate cele 3 blocuri construite nu locuiesc decât angajații primăriei și cunoștințele acestora. Aceată femeie nu are copii și nici nu are soț, ar trebui să-i fie rușine când spune că: “Eu am fost pe locul întâi și am avut prioritate”. Deci să fim serioși, eu cred că a fost mâna altcuiva astfel încât ea a primit casa și acum face pe șefa perfectă și economistă ce sprijină primarul, jignind femeile necăjite ce ii calcă în centru.

There are so many other things that I could tell you about, but I will stop here. I only add to all these that in 2009, when the City Hall gave social houses, the director of the center (the person I told you about) received a home in District 3, even though she lived in District 2. And in District 2 she had her job, as a psychologist, within the City Hall. As far as I understand, she used to live in the center, she was a social case and she received house. But how come she had the right to have a social house in District 3? She explained to me that in 2009 if one had a minimal wage of 1500 lei [3], had the right to a home. And she had this salary back then. In all the three blocks built by the City Hall live only the employees of the City Hall and their families. This woman has no husband and no child. She should be ashamed of herself when she says: “I was the first person on the waiting list and I had priority in receiving one”. Let’s be honest. I think that she had some support within the City Hall so that she has no a social house. And she is acting the perfect director, really careful with the public money and obsessed to do economies, and offending the poor women that step into her center.