Cea mai tristă aniversare/The saddest anniversary

De Nicoleta V.
_DSF2675

Photo – Courtesy of Adrian Catu, 2014

S-a făcut un an de când stăm în stradă și protestăm. Un an de când autoritățile și instituțiile române știu acest lucru și nu fac nimic care să rezolve această situație. Mai mult, când bați la ușile lor, aceștia stau, te privesc din cap până în picioare și, foarte luniștiți îți spun că n-au case. Cei de la AFI spun că nu se ține ședința în care ar trebui să se ia o decizie.Au început să ceară din nou să aducem acte. Cu ceva timp înainte să împlinim un an de locuit în stradă, m-am sfătuit cu câțiva dintre oamenii de la mai multe ong -uri și ne-am pregătit pentru un comunicat de presa, în mijlocul taberei, Vulturilor 50. Dar ghinionul nostrum, penrtu că s-a întâmplat să moară vadim, un om politic, și să fie arestat primarul Capitalei. Presa a fost mai interesată de aceste subiecte decât de niște oameni care stau de un an în stradă, unde fiecare clipă a vieții lor este în pericol. Prin acest comunicat noi nu am vrut decât să reamintim autorităților române că tot în stradă suntem, că tot în barăci locuim, cu copiii și soții noștri.

Toată lumea știe că stau în stradă cu 2 copii minori, Silviu, de 3 ani, și Daniel, de 2 luni. Când eram însarcinată mergeam la primarie și niciun răspuns. După ce am născut, chiar în ziua externării, am fost la Primăria Sector 3 să vorbesc cu Primarul Robert Negoiță. Dar nici un rezultat. Au fost anunțați cei de la DGASPC că stau în fața Primăriei. Aceștia au venit să îmi ofere aceleași soluții: eu și copiii la centrul unde am stat (centrul de mame maltratate) și soțul meu pe stradă, sau bani de chirie pentru un an. Le-am explicat că eu nu-mi las soțul în stradă și că indiferent unde stau, tot ma voi duce la Primărie să-mi caut drepturile. Aceștia au renunțat să mai negocieze. Primarul trece pe strada noastră, ne vede alături de copiii mici, dar ajung să cred cu tărie că unii oameni, când au prea mulți bani și putere devin roboți. Iar robotii n-au inimă, suflet, milă.

It has been a year since we have been on the streets, protesting for our rights. A year since the public institutions and authorities in Romania know about our situation and do nothing to solve it out. What is more, if one is to go and try to personally talk to the authorities, they just look at you and, with serenity, they tell you that they have no houses available. The local authority responsabile with the locative fund of the City Hall tells you that they will have no public meeting to decide upon the solicitations recieved and asks for further documents. A few weeks ago, on our „annyversary” on the street (one year living on the street), with the support of some people from several NGOs, we have prepeared a press release and a conference in the middle of the camp, Vulturilor 50. But our missfortune was that Vadim, a politician, has died just before that and that the General Mayour of Bucharest got arrested in the same period. The press was more interested in those two subjects than in some people living on the streets and for whom each moment of their lives is a threat. Through this activity we wanted to give a reminder to the public institutions concerning our living on the streets, alongside with our children and our husbands.

Everybody knows that I am living on the streets with to minors (Silviu, 3 years old, and Daniel, 2 months old). When I was pregnant, I used to go to the City Hall and to ask for support, but no answer. After I gave birth, right in the day I left the hospital, I went to the City Hall of District 3 to talk with the Mayor, Liviu Negoiță. But with no results. The Social Services were announced that I was there. They came again to ofeer the same solutions – me and my children to the center for abused women and my husband to the night shelter or money for rental on the free market for a year. I explained them that I am not going to leave my husband on the streets and no matter where I am going to live, I will ask for my rights. They just gave in and stopped negociating with me. The Mayor passes by on our street, he sees us with our children, but I cam to the conclusion that some people, when they have power and money, they become robots. And robots have no heart, soul… nor compassion.

 
P1050927_1

Photo ML, 2014

A trecut un an, cu bune și cu rele. Un an în care oameni evacuați din Vulturilor 50 (Sectorul 3) au trecut prin ploi, vânt, ninsori, caniculă. Și acum din nou prin ploi și tot așa. Statul român nu are case pentru cei de etnia romă și nu numai. În general, statul român cere de la noi, cei care mai locuim în țară tot felul de taxe și răspunderi, dar, în schimb, noi nu primim decât promisiuni de durată (MINCIUNI). Doar Dumnezeu, cu mila lui, poate să facă minuni și să salveze copii nostri din stradă. El și oamenii care au într-adevăr suflet, care au fost și sunt alături de noi, cu tot ce au putut. Unii cu rugăciuni, alții cu sfaturi, cu mâncare, haine, susținere la diferite instituții sau dat telefoane peste telefoane. Dar nimic, nimic nu ne va sta în cale să luptăm pentru dreptatea noastră și pentru drepturile copiiilor noștri. Și cu toții știm că unde-s mulți, puterea crește și dușmanul nu sporește. Vă salut pe toți cititorii acestui blog. Orice vreți să-mi transmiteți, vă rog să vă spuneți părerea și sfaturile aici.

It has been a year, with good parts and bad parts; a year in which the people on Vulurilor 50 (District 3) have been through rain, wind, snow and extreme heat. Now we are facing another cold and rainy season, and so on. The Romanian state has no homes for the roma people, for all its citizens for that matter. In general, the State asks us for taxes and responsibilities. But, in return, we only have endless promises (LIES). Only God, in its endless mercy, can work miracles and save our children, him and the people, the real kind and nice people who have been with us. Some people prayed for us, other gave us advice when need it, clothes, food, support in communicating with public authorities. But nothing will stand between our rights and us for proper housing for our children. Only with our support we can further fight for our rights. I kindly salute the readers of my blog. Please, let me know your thoughts, your opinions and your advice here.

 
Anunțuri

Un gând despre &8222;Cea mai tristă aniversare/The saddest anniversary&8221;

  1. Va doresc multa speranta si credinta ! Sunt convinsa ca soarele va rasari si pe strada voastra si ca cei ca voi care acum rabdati si indurati multe o sa simtiti si caldura unei locuinte si bunatate din partea oamenilor…de jos pentru ca cei de sus sunt prea orbiti de averilor incat nu mai stiu cum e sa se uite si la cei mai mici. Imi doresc pentru voi numai lucruri bune pentru ca le meritati din plin .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s