Indiferența instituțiilor românești/The indifference of Romanian institutions

De Nicoleta V.

De Nicoleta V.

P1050324_1_1

De 3 zile încercăm să rezolvăm cumva problema locuințelor,încercăm să vorbim cu cineva în măsură să facă ceva. Dar ce să vedeți? Ați jucat verodată pinpog sau tenis sau volei. Sigur cunoașteți aceste jocuri și știți că toate se joacă cu o minge, fie ea mică sau mare.

Și acum să vă povestim cele întâmplate. Am decis noi să mergem pe la toate instituțiile capabile, după informațiile noastre, să rezolve problema noastră cu locuințele. Pe 17 am mers singură la Primăria Generală în speranța că voi găsi o persoană cu care să discut despre noi. Am ajuns acolo cam pe la ora 8 dimineata, am așteptat puțin în fața ușii, dar nimic. Apoi m-am hotărât și am intrat în clădire. Întreb la recepție dacă pot depune la ei un memoriu sau dacă pot discuta cu cineva. Îi explic persoanei de la intrare problema mea. Răspunsul lui: „Aici, din păcate, nu poți vorbi cu nimeni. Mergeți la registratură și depuneți acolo. Și tot de acolo luați bon de audiență la primar”. Zis și făcut. Merg la registratură, adică la Cişmigiu. Intru, iau bon de ordine şi aştept. Când îmi vine rândul, merg şi depun un memoriu în care mă adresez primarului general ,până aici toate bune şi frumoase ,apoi merg la un alt rând, bat la o altă uşă. Aici dau peste o femeie extrem de nervoasa.

EU: „Bună ziua, doamnă. Aş dori şi eu un bon de audienţă la primarul general”.
EA: „Pentru ce vă trebuie ?”
EU: „Pentru spaţiu locativ. Ştiţi, eu şi alte 26 de famili am fost daţi afară. Motivul ,,RETOCEDAREA locuintelor”. Şi avem 3 luni de când stăm pe stradă”.
EA: „Auzi, dragă, primarul nu are timp de voi acum şi mai ales în prag de sărbători. Şi, apropo ,au mai venit înaintea ta şi alte persoane. Nu v-au spus că nu au rezolvat nimic?”
EU: „Doamnă, vă rog frumos, daţi-mi totuşi bonul”.
EA: „Auzi, doamnă,îţi fac aşa un bon, fără dată concretă. Că nu pot să fac asta. Şi veţi fi sunată abia peste 6 luni. Să vedem, poate găsim o ZI şi veţi merge în audienţă la primarul Sorin Oprescu.”

We have been trying to somehow solve this problem with our homes for the last three days, by finding someone who would be able to do something. But what do you know? Have you ever played tennis, volleyball or ping pong? You know for sure that all these games are played with a ball, whether it’s a small one or a big one.

Let me tell you about our previous week. We have decided to make a tour of all the institutions that, according to our information, are capable of solving our housing problem. On the 17th of December I went to the General City Hall by myself, hoping that I would find a person to talk with about our situation. I arrived there at around 8 o’clock in the morning, I waited a bit in front of the door…and nothing. I made up my mind and I entered the building. I asked at the reception whether I can file in a memo or if I can sit for a talk with someone about my problem. His answer was: „You cannot do that here. You have to go to the registry office. And you have to take a receipt of order for you to be registered for a public hearing with the mayor”. Ok, I understood that I have to comply. I went to the register office, near Cismigiu Park [1]. I entered, got a receipt of order and waited for my turn. I filed in my memo addressed to the General Mayor. All good so far, then I went to another queue, another door. Here I found a rather irritated clerk.

Me: „Hello. I would like a receipt of order for a public hearing with the General Mayor”.
Her: „Why do you need to see the mayor for?”
Me: „I would like to talk a bit on the matter of social housing. Me and another 26 families were evicted from our homes on the matter of retrocession. We have been living on the streets for three months now”.
Her: „Here me out, dear, the mayor does not have time for you now, especially during the holidays. And, by the way, there were several other people coming here before you with the same problem. Haven’t they told you that they didn’t solve a thing?”
Me: “Please, I would still like to have the receipt of order”.
Her: “Here me out, lady. I will give you receipt of order, but without a date. I can’t give you a date. You will be called in six months from now. And we’ll see, maybe we’ll find a day for you to have a public hearing with the mayor Sorin Oprescu”.

 P1050285_1_1

În tot acest timp a trebuit să plâng şi să implor pentru un simplu bileţel. Plec de acolo şi mă indrept spre Palatul Victoria. Acolo găsesc un domn foarte amabil cu care am stat de vorbă, am scris un memoriu detaliat cu situaţia noastră, în speranţa că acesta va ajunge la domnul Ponta.
Dacă la Registratura Primăriei Generale am plâns, la registratura de la Palatul Victoria am fost foarte bucuroasă de primire: domnul de acolo mi-a vorbit cu multă căldură (cuvinte le lui m-au incurajat) şi am avut o speranţă că am să discut cu domnul prim-ministru.

DOMNUL: „Şi o să încercăm noi să vă rezolvăm problema. Aşteptaţi răspunsul în decurs de o LUNA.”

A doua zi, pe 18 decembrie, merg însoţită de alte 4 femei (din nou, la ora 8 dimineata) în faţa primăriei Generale, unde are biroul Sorin Oprescu. Ne impărţim: două la o uşă, trei la o altă. Urmăream venirea primarului general. Aveam un memoriu scris de mana, pregătită să îl dau. În una dintre parcări era mare agitaţie, semn că venea primarul. Mă uit în jur şi văd un bileţel lipit de lanţul de la intrarea în parcare pe care scria: „Vă rugăm, nu blocaţi intrarea. 18-12-2014 SEDINŢĂ CONSILIU GENERAL”. Ghinionul meu sa aflu de această şedinţă şi să nu pot anunţa pe nimeni. Nici una dintre noi nu aveam credit pe telefon. Dar, când vrea, Dumnezeu face minuni . Mă sună Veda (de la Frontul Comum Dreptul la Locuinţe, de la unul dintre ong-rile care ne ajuta). Îi spun unde suntem şi ce vrem să facem. Ea dă câteva telefoane şi află la ce oră se ţine şedinţa – ora 13. Între timp, Veda a mai sunat alţi oameni care să ne susţină. Între timp, în spatele nostru apare Oprescu. Mare bucurie pentru noi.

NOI: Bună ziua, domnule primar. Suntem câteva femei din comunitatea din Vulturilor, 50. Vrem să vă dăm acest memoriu. Să vă spunem să nu uitaţi că locuim în stradă de 3 luni şi 5 zile. În frig. Şi nu avem nuciun fel de condiţii”.
EL: „Dar n-am uitat de voi”.
O alta femeie ii spune: „Domnule primar, cât mai aşteptăm? Că avem dosarele complete şi ni s-au făcut şi anchetele sociale”.
Răspunsul primarului a fost următorul: „Da!! Ho, că n-am dat case la nimeni”.

Şi încearcă să plece, moment în care noi ne îmbrăţişăm de bucurie că i-am dat şi memoriul şi că am putut să vorbim cu el direct. Acesta întoarce capul spre noi şi ne vede bucuria din suflet, zâmbeşte şi apoi intră în clădire. Am aşteptat în continuare în faţa uşii, sperând că ne va da un răspuns. Am aşteptat până la ora 5 seara, dar nimic. Niciun răspuns.

All this time I had to cry and beg for a simple receipt of order. I left this place and went to Victoria Palace [2]. There I found a very nice person who found it in his heart to listen to my story and wrote a very detailed memo describing our situation, hoping that it will eventually be read by the Prime Minister. If at the
Registry office of the City Hall I cried, here I was rather overwhelmed by this man – he spoke to my in a very warm tone, with words that filled me with hope. I had a real hope that the Prime Minister would listen to our problems.

The man: “We will try to solve your problem. You have to wait for an answer for a month”.

The next day, December 18th, me and another four women went again, at 8 in the morning, in front of the General City Hall. We split – two in front of a door, the other three in front of another. We were waiting for the General Mayor to arrive. I had a hand written memo that I was planning to hand to him as soon as I got the chance. In one of the parking lots we could see that people were really agitated, this was an omen that he is about to arrive. I looked around carefully and I noticed a slip note that said “Please, do not block the entry. 18-12-2014 GENERAL COUNCIL MEETING”. This came as a big surprise for us and we felt really ill-fated because none of us could make a call. But when God wants, he can make miracles. Veda (from FCDL, one of the NGOs that help us) called me. I tell her all about what we found out and ask her to find out the hour at which this meeting will take place. She made some phone calls and was told that it will be at 1 o’clock. She also announced some other people about us being there so they will come and support us. Meanwhile, Oprescu finally arrived. This was of great joy for us.

We: “Hello, mayor. We are a few women from Vulturilor, 50. We would like to give you this letter. We want to remind you that we have been living on the street for 3 months and 5 days now. We live in the cold and we don’t have proper living conditions.”
Him: “But I haven’t forgotten about you”.
We: “Mayor, but please, how long should we wait? We have all our documents in order. We had our social enquires done”.
The mayor: “Yes! Stop already, I haven’t given social houses to anyone!”

As he was leaving, we were hugging each other, happy to have given him the letter and spoken to him directly. He turned his head to us, saw how happy we were, smiled and entered the building. We stayed in front of the door, hoping he’ll give us an answer. We waited until 5 o’clock, but still no answer.

 P1050211_1_1

A treia zi, pe data de 19 decembrie, ne mobilizăm puţin mai bine. Ne strângem mai mulţi, luăm şi câteva bannere cu diferite mesaje. Împreună cu presa şi reprezentanţi ai unor ong-uri, mergem să facem un protest spontan. N-am avut aprobare. La ora 10 dimineaţa, toată lumea eram la primărie să protestăm. Angajaţii primăriei au început să se agite şi să pară extrem de importanţi (până la Dumnezeu te omoară sfinţii). Mai mult, erau deranjaţi de prezenţa noastră în faţa primăriei.

Vine un domn şi ne întreabă: „Staţi mult aici?”. Şi Victor (unul dintre oamenii din ONG-urile care ne susțín) ii răspunde: „De trei luni stăm afară”. Nu a trecut mai mult de o ora si apar jandarmii, unul cate unul. Si incep „aveți aprobare, știți că nu aveți voie să protestați. Dacă nu plecați, suntem nevoți să vă sancționăm. Mai bine strângeți-vă lucrurile și plecați”.

Răspunsul nostru: ”Noi, domnilor, avem bonuri de audiențe, am depus memorii, am protestat legal în fața instituției AFI, avem dosare depuse la toate instituțiile competente (AFI,PRIMĂRIA de SECTOR ,PRIMĂRIA GENERALĂ pentru spațiu locativ) și nimic. Vrem și noi o persoană cu care să discutăm câteva minute și să ne dea un răspuns. Cât mai stăm în stradă, de ce ne mai ține în stradă când noi avem totul legal”. Jandarmii le transmit mesajul nostru și roagă pe cineva să vorbească cu noi. Afară frig de înghețau pietrele. S-au gândit ei să cheme în primărie o singură persoană cu care să stea de vorbă.

Grupul m-a ales pe mine, așa că intru în primărie însoțită de un politist local, ajung pe la etajul 6, intru în birou și stau de vorbă cu TUDOR TOMA, secretar al Primăriei Generale.

The third day, on the 19th of December we were a bit better organized. We gathered more people, with some banners. Alongside with the press and some NGOs representatives we went for a spontaneous protest in front of the City Hall. We were there at 10 o’clock. The city hall employees were all agitated, trying to intimidate us. There’s a Romanian proverb that says: “until you get to see God, the saints will eat you alive”. They were clearly disturbed by our presence there.

A gentleman came towards us, asking if we were to stay long there. Victor (one of the NGOs’ representatives) answers: “We have been staying on the streets for three months now”. Before an hour passed, representatives of the Police forces came, one by one. They asked us if the protest is authorized and threatened us with sanctions if we were not to leave.

We answered them: “No, we will not leave! We did everything right: we wrote memos, we filled in an application for a public hearing with the mayor, we held protests in front of all the institutions that are able to solve our problems. We only ask for someone to talk to us for a few minutes, a person that could give us an answer. We would like to know how long are they going to keep us on the streets bearing in mind that we have passed all the legal requirements for receiving social housing”. The police went into the City Hall and asked for a someone to come and speak with us – in turn, we were asked to choose a representative of our own. The group chose me.

I went into the City Hall, accompanied by a policeman. In an office at the 6th floor I met TUDOR TOMA, secretary of the General City Hall.

 P1050299_1_1

Mă întreabă: “Doamnă, de ce stați afară să înghețați ,stați degeaba afară în frig. Gândiți-vă la sănătatea voastră”

EU: „Domnule, de 3 luni și 5 zile stau afară și îngheț de frig. Împreună cu alte familii. De ce să inghet și să nu mă vadă nimeni ? Am venit să ingheță în fața voastră, să vă amintiți de noi și să rezolvați această problemă”.

EL: ”Nu avem, doamnă, case. Singura modalitate de a vă ajuta este să vă băgăm la centre femeile şi copiii minori la mame maltratate, Iar tinerii, împreună cu bărbaţii la: rondul de noapte”.

EU: „Drept ce mă luaţi? Păi m-a bătut cumva bărbatul?”.

EL: “Doamnă, nu spuneţi asta! Asta e tot ce vă putem oferi, mergeţi şi vorbiţi cu D-na Carmen Ivănoiu de la AFI cu care am vorbit şi mi-a spus că nu aveţi dosarele complete toţi. Ci doar 2 familii”.

EU: „Acest lucru este o minciună. NOI toţi avem dosarele complete, iar ancheta socială este făcută. Din câte ştiu, aţi avut ieri consiliu general. De ce nu s-a discutat şi despre noi?”.

EL: „Acest consiliu se face o data pe an. Noi nu am discutat ieri despre voi, nici pomeneală de aşa ceva . Se discută lucruri cu totul diferite. Şi acum abia la anul, în ianuarie se va întruni comisia de la AFI în încercarea de a rezolva ceva”.

EU: „Dar de ce nu ați discutat și despre noi? Ce vreți? Să venim cu tot cu copii și să ne omorâm sau să ne dăm foc. Voi vreți cazuri extreme ca să rezolvați o problema, să nu ne mai chinuiți copii care dorm în stradă. Voi vă pregatiți de sărbători, vă gândiți la petreceri. Copii și bătrâni bolnavi stau afară și îngheață. Mai bine murim și ne dați case la cimitir”.
Un domn din birou imi spune cum că locurile de veci au devenit o fiță. Sunt ”mai scumpe decât două case, iar noi nu avem bani”.

Domnul Toma devine foarte insistent și ne trimite la AFI să vorbim cu Carmen Ivanoiu, să ne lămurim acolo cu actele. Îi spun că nu mă duc acolo pentru că asta este o eschivare. Faptul de a ne trimite la AFI este o strategie pentru a scăpa de noi. De unde stiu eu sigur că această doamnă va fi acolo și ne va aștepta și că nu va căuta motive să se ascundă de noi.

Domnul Toma: “Eu am vorbit personal cu ea” și îi spune unei doamne din birou să îi facă din nou legătura cu AFI ca să mă convingă că el este un om de cuvânt. Răspunsul doamne: liniște, nu răspunde. Acum dl. Toma ridică tonul la mine, îmi spune să merg la Carmen Ivanoiu pentru că mă așteaptă. Mi-am dat seama că tot ce vrea este să scape de noi, să nu mai protestăm. Penrtu că ei așteptau copii să-i colinde. Era agitație mare, iar noi nu făceam decât să le stricăm dispoziția, petrecerea. Îi spun și eu la fel de hotărâtă că mergem acolo, dar dacă nu o găsesc, vin din nou aici și de data asta aduc și mai mulți oameni.

He asked: “Madam, why do you stay outside and freeze for nothing? Think about your health”.

I answered: “Sir, I have been freezing on the street for 3 months and 5 days, together with other families. Why should I freeze when there’s no one to see me? We came to freeze here, in front of the City Hall, hoping you will remember about us and help us solve our problem”.

Him: “Madam, we do not have houses! The only way to help you is to accommodate the women and the children within the center for ill treated mothers, while the young people and the men will be accommodated within the night shelter for the homeless people”.

Me: “But why would you do that? Do you think my man has beaten me?”

Him: “Please don’t speak like that. This is all we can offer. You should go and talk with Carmen Ivanoiu, from AFI[ Administratia Fondului Imobiliar – local authority for administering the state property fund]. I’ve spoken to her and she told me that only two of the families have complete social documents”.

Me: “This is a lie. We ALL have complete documents and the social enquiries already done. I know that yesterday you had a Council meeting. Why haven’t you discussed our situation?”

Him: “This meeting is held once a year. Of course we didn’t talk about you. This meeting is about whole different matters. A new commission at AFI is to meet in January”.

Me: “But why didn’t you talk about us? What do you want? You want us to come with the kids, to kill ourselves or to set ourselves on fire? You need extreme measures to solve the problem of our kids sleeping on the street. You are all preparing for parties and planning your holidays. Children and ill old people live on the streets during the winter. We’d better die and wait for a home within a cemetery”. A colleague in the office, overhearing our conversation, tells me that cemeteries are becoming a fad. They are “more expensive than a couple of houses and we have no money for that”.

Toma insisted that we go to AFI and talk with Carmen Ivanoiu, to clear the situation with our documents. I explained to him that I don’t want to go because I think this is a strategy to get rid of us. How can I know that this lady is there waiting for us and won’t come up with a reason to hide from us?

Toma: “I personally talked to her”. He asked his secretary to call her in order to convince me that he is a man of his word. The secretary called, but no answer. He became very irritated and, raising his voice, told me to just go there because Mrs. Carmen Ivanoiu is waiting for me. I realized that all he wanted was to get rid of us, to stop the protest. And this was because there was a festivity for children planned later that day at the City Hall. This protest would only ruin their Christmas spirits. I told him that I would go but if I won’t find this woman, I would come back with even more people to protest.

 P1050315_1_1

 

Cobor, comunic ce ni sa transmis și le spun să mergem pentru că ne așteaptă Carmen Ivanoiu la AFI. În aproximativ 15 minute am ajuns, noi și presa. La intrare, un paznic (polițiștii locali ne asteptau cu grilaje) vede că suntem mulți și parcă și-a dat seama cine suntem: „Ce faceți, unde mergeți?”/ ”O căutăm pe Carmen Ivanoiu; am fost la Oprescu și ni s-a spus că ne așteaptă dânsa aici”. EL: ”Serios? Păi tocmai a plecat la primărie. A fost chemată acolo, nu vedeți că nu are nici mașina aici?”. Ne-a permis să urcăm la etajul șase, să ne convingem că nu este acolo. Toată lumea era pe hol. Toți, mai puțin Carmen Ivănoiu. Ne tot repetau că ”șefa” nu este, a plecat acasă „și degeaba faceți scandal, nu avem case. De ce nu mergeți la Negoiță, el ce face?”. Unul dintre angajații AFI a observat presa și se calmează brusc. Cu zâmbetul pe buze, se adresează celor din presă: ”știți că nu aveți voie aici, vă rugăm, nu ne faceți să chemăm poliția, nu aveți voie să filmați și să pozați, e caz de pușcărie..”. Astfel au reușit să gonească presa.

Am renunțaț să protestăm la AFI – am decis să îi credem că doamna director nu este și să ne întoarcem la primărie. Cu toate astea, i-am întrebat cu privire la planurile lor pentru noi – noi avem dosarele complete, avem anchetele sociale făcute. Oare ce altceva mai vor de la noi? Noi facem totul legal, iar acești oameni își bat joc de noi – ne pasează de de la unii la alții.

Poate acest episod a fost unul amețitor pentru voi. Dar am vrut să vă detaliez fiecare cuvânt, fiecare răutate spusă de ei. Ne întrebăm cum au ajuns să se înjosească atât de tare încât să mintă oamenii? Și câtă lipsă de profesionalism să rezolva problema ascunzându-se și fugind de responsabilitate.
Nu știu dacă vă amintiți jocul ursul doarme și visează / că papucii lui dansează.

Când ai un suflet curat și o inimă bună, când ești credincios în lucrurile mici, vei fi credincios și în lucrurile mari, cred eu.

Nu cred că Dumnezeu nu ne va face dreptate.

 

I went down to tell the other people what I was told. In about 15 minutes we arrived to AFI, alongside some press. The police was already waiting for us. The guardian at the entry, seeing how many of us there are, asked us: “What are you doing? Where are you going?”.
“We are looking for Mrs. Carmen Ivanoiu. We went at the City Hall and were told she is waiting for us here”, we said.
“Really? She just left to the City Hall. She was called there. Can’t you see her car isn’t here?”, he asked.
They allowed us to go up to the 6th floor and see for ourselves that she wasn’t there. Everybody was in the lobby, except Carmen Ivanoiu. They kept on saying that “the boss” was not there and that we should stop protesting because they do not have homes: “Why don’t you go to Negoita, what is he doing for you?”.
One of the employees noticed the press and suddenly changed his attitude. With a smile on his face he told the journalists: “you know you’re not allowed here, please don’t make us call the police, you could end up in jail if you continue to take photos or videos”. So they managed to send the press away.

We decided to give up on the protest and believe their claims about Carmen Ivanoiu not being there. We asked on more time what they plan to do about us – we did everything they asked us to do. What else was there to do so that they should do their job? Al these people just mock us by sending us from one place to another.

Maybe this is a long story. But I thought you should know all about what happened, each mean word they told us. We are now wondering about their lack of integrity – how low can these people go lying like this? And we are amazed by their lack of professionalism in solving this problem by hiding and running away from responsibility.

When one is pure at heart and has faith in the little things, one must hope for big miracles too. This is my opinion.

And I don’t think that God won’t do us justice.

 

P1040263_1_1_1

[1] Kind of far away from the City Hall building.
[2] Government HQ.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s