La mulți ani în noul an 2015! Să aveți un an plin de belșug, bucurii, reușite și sănătate.

Pentru noi 2014 a fost un an bun, dar s-a terminat cu evacuarea, statul și dormitul afară, în stradă, încercând să rezistăm frigului și unor autorități nepăsătoare. 2015 se pare că l-am început cu stângul pentru că ne este din ce în ce mai greu să găsim resurse pentru hrană și lemne de foc. Vreau doar să vă fac o mică introducere și să vă las pe voi să urmăriți un filmuleț cu evenimente recente.

A happy new year! I wish you a year of abundance, joy, success and health.

For us 2014 was a good year, but it ended rather badly – us being evicted, living on the streets, outside and striving to resist the cold and the uncaring authorities. As for 2015, we seem to have started on the wrong foot because we find it harder and harder to find resources for firewood and food. Within this text I will only roughly describe you our situation and I will let you watch the above video, which shows the recent events.

Luni dimineață, 2 mașini și un excavator au intrat să dărâme casele, fără nicio aprobare sau vreo autorizație. Au început să strice mai întâi mobila noastra, mobilier pe care noi n-am mai avut voie sa-l luăm când am fost evacuați.

Când am fost dați afară, nimeni nu ne-a făcut o hartie cu bunurile noastre. I-am luat la întrebări pe paznici și pe muncitori – dacă au autorizație sau un act pentru ce fac ei. Aceștia ne spun că așa s-a dat ordin „de sus”, că este santier în lucru și pot face ce vor, iar muncitorii și soferii mașinilor spun că ei nu știu nimic, că firma i-a trimis aici să care moloz.Dar de fapt ei cărau mobilă.

Monday morning two cars and an excavator came to demolish the houses, without any approval or authorization. They started by ruining our furniture that we were not allowed to get out of our homes at the moment of eviction.

When we were thrown out of our houses, nobody bothered to write down the things (our goods) that we were forced to leave inside the home. I questioned the guards and workers whether they have an official paper or a permit for what they were doing. They answered that they were given this order “from their superiors”, that there is a work site and they can do whatever they want. The workers say that they do not know a thing, that their employer sent them there to take away the debris. Actually, what they were taking from there is our own furniture.

Am cerut mobila pentru a o folosi la foc. De aici s-a iscat un mare scandal. Aceștia l-au sunat pe un anume Costel care lucrează ca jandarm, dar mai este folosit și la diferite intervenții. Acesta a venit îmbrăcat în civil și cu mașina personala și a inceput să ne injure, să ne agreseze. A chemat poliția pentru a ne amenda și pentru a aplana puțin lucrurile. A venit un domn care a pretins că este șef de șantier și că mâine (adică marți) ne va da și noua lemne, dar sa îi lăsăm pe ei să-și facă treaba.

Așa că au venit și a doua zi (marți) la prima oră, dar cu mai multă pază. A venit din nou domnul Costel, jandarmul. De data asta însoțit de alt coleg și cu mașina intervenției. Din nou ne amenință, spunând că ne va arăta el cine este și că doar o săptămână durează și vom fi demolați cu tot cu barăcile improvizate. Că va veni cu Rosalul și ne va lua tot. Acest lucru cu siguranță se va întâmpla pentru că la noi orice este posibil, iar cei care îmbracă una dintre uniformele statului fac abuz. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul vostru cu siguranță vom ieși biruitori.ERE

We asked to be given this furniture, so that we could use it as firewood. And this was the reason for a great scandal. The workers called a person named Costel, a gendarme whom is involved in all kind of interventions. This Costel came dressed as a civil and driving his personal car. He started to verbally abuse us and assault us. He called the police so that they would fine us and adjust the situation. A man – who told us he was the building engineer – came and told us that the next day (Tuesday) they would give us some woods, but that we should allow them to do their work.

They came the second day, with even more guard. Costel, the gendarme, came again, but this time along with a colleague and with the institution’s car. He started again to threat us – he told us that he would show us what he could do. He told us that in a week time we would be demolished, along with our barracks. He told us that Rosal would come and would take everything we have [1]. This thing is for sure to happen, because here anything is possible and the people in uniform are among the people that are abusing us. But, with the help of God and with your support I am confident that we are to win this battle.